Vine un flăcău acasă, - Mamă! Tată! Ard de dor! Am decis să mă însor Cu fata lui moş Arvinte, Că-i frumoasă şi cuminte Gingaşă şi educată, Pe deasupra încă-i fată. Mama-l pupă şi-l mângâie, Lăcrămând de bucurie. Numai tata-i supărat Şi-l priveşte încruntat, Pe urmă îl ia deoparte Şi începe de departe: - Mai demult, în tinereţe, Ne-am iubit cu mama fetei, N-o s-o iei, că nu se poate, Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate! Flăcăuandrul, abătut, Mult a plâns şi a băut, Şapte zile, şapte nopţi, Într-un beci, ascuns de toţi. Peste-o lună jumătate, Vine iar c-o noutate: - Mamă! Tată! Mă insor Cu copila lui Bujor,- Aşezată, gospodină Şi mândră ca o grădină. Mama îl îmbrăţişează, Fericită lăcrămează. Numai tata-i foc şi pară. Îl conduce în cămară Şi îi zice: - Scump fecior, Cu femeia lui Bujor Ne iubisem noi cândva, De la mine-a rămas grea. Tu-i eşti frate, puişor, Deci nu poţi să te însori. Iar băiatul, întristat, Iar a plâns nealinat, A băut rachiu şi vin, Ca să uite de venin. Încercând a treia oară Să-şi aleagă soţioară, Tata iar i-a povestit Că cu mă-sa s-o iubit. Iar pe urmă o aflat Că la fetele din sat,- Vasilisei lui Arvinte Şi fetelor de părinte, Maricicăi lui Tulică Şi fetei mătuşii Nica, Copilei văcarului Şi fetei primarului, Anişoarei lui Dodon, Pistruetei lui Anton Şi odraslelor vecinei, Fetei grase-a lui Arsenii, Adrianei lui Costică, Esmeraldei lui Opincă, Mădălinei lui Istrate... La toate le este frate! Flăcăului, de amar, Îi curg mucii în pahar. Fetele de măritat Toate i-s surori în sat. Mama-l vede abătut Şi îl ia la descusut. El suspină ca de boală, Plângând maică-si în poală. Cu năduf şi supărare Îi spune măicuţei sale: - Tata a însămanţat Muierile de prin sat, Cum, dracu, să te însori Dacă toate-ţi sunt surori? Măicuţa, cu voie buna, Râde-n hohot ca nebuna. - Ce-i cu tine, mamă dragă, Aici nu-i nimic de şagă! - Apoi, dragul meu fecior, Râd, că eşti neştiutor. Adu-mi noră orice fată, CĂ NU EL ÎŢI ESTE TATĂ!